Erupția vulcanului Semeru din Indonezia. Bilanţul morţilor a crescut la 13

Erupția vulcanului Semeru din Indonezia. Bilanţul morţilor a crescut la 13
Publicat: 05/12/2021, 08:52

Vulcanul Semeru din provincia Java de Est din Indonezia a erupt sâmbătă. Bilanțul deceselor a ajuns la cel puțin 13 și zeci de răniți.

Potrivit autorităților, zece persoane blocate după erupţia vulcanului Semeru din Indonezia au fost evacuate în siguranţă, iar bilanţul morţilor a urcat la cel puţin 13 şi zeci de răniţi, conform Reuters.

Semeru, cel mai înalt munte de pe insula Java, a erupt sâmbătă. Satele din apropiere au fost acoperite de cenuşă, iar erupţia a dus la distrugerea unor clădiri şi a unui pod strategic din zonă. Erupția devastatoare a avut loc sâmbătă la ora locală 14:30. Potrivit BBC, autoritățile au restricționat traficul pe o rază de cinci kilometri, în încercarea de a limita pierderile de vieți omenești, și au emis o avertizare pentru companiile aeriene cu privire la norul de cenuşă ce ar putea ajunge la 15.000 de metri altitudine.

Autoriăţile au anunţat că 13 persoane au murit, dintre care două au fost identificate. De asemenea, aproape 100 de persoane au fost rănite, inclusiv două femei însărcinate, iar 902 au fost evacuate.

Imaginile surprinse sâmbătă arată cum localnicii speriaţi fug din calea pericolului. Autorităţile s-au mobilizat pentru a putea face faţă situaţiei de criză. Zona din apropierea vulcanului a fost evacuată şi oamenii vor fi relocaţi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal